Scenariul si regia de Wojciech Smarzokowski – despre genocidul comis de ucrainieni asupra polonezilor din Volhynia și din Galitia de est.
“A ascunde o crima este calea sigura pentru crearea altor crime“ Wojciech Smarzowski
Andrjey[1] m-a sunat azi, recomandându-mi sa văd filmul Wołyń, proiectat la Kino Iluzjion, de lângă el.
– Nu e titrat in engleză, dar nu e nevoie, o sa înțelegi.
Filmul era proiectat la 8 seara, dar trebuia sa ajung la casa de bilete la 7:30, pentru ca Irena, care are abonament, sa își ridice biletul. Sala era plină, insa am fost norocos, am găsit un bilet pe rândul 4, așa ca nu a trebuit sa iau tramvaiul spre acasă. Citisem despre genocidul comis de ucrainieni contra polonezilor din Volhinya și din estul Galiției, așa ca m-a bucurat telefonul, căci nu aflasem despre film.
https://www.youtube.com/watch?v=5WetxiRlkek
Filmul începe cu un citat din Jan Zaleski, un martor al masacrului din Volhynia:
“Civilii din zonele de granița au fost omorâți de doua ori – prima oară cu toporul, a doua oară prin tăcere. Și a doua moarte a fost mai rea decât prima.”
“Trebuie sa întreprindem o acțiune masiva de lichidare a elementului polonez. Ținând cont ca armata germana se retrage, trebuie sa profitam de acest moment prielnic ca sa lichidam întreaga populație masculină între 16 și 60 de ani. Nu putem pierde aceasta lupta, este necesar sa facem tot efortul sa slăbim forțele poloneze. Satele și așezările aflate lângă marile păduri trebuie sa dispară de pe fata pământului.”: Directiva secreta a comandantului Armatei Ucrainiene Insurgente-Nord, (AUI) Dmitrov Klyachkivsky, din iunie 1943.
Organizația Naționalistă Ucrainiană (ONU) luase la începutul anului 1943 decizia sa rezolve “problema poloneza” prin omorârea populației poloneze. Masacrele încep in februarie 1943.
“Distrugeți orice urma lăsată de polonezi. Distrugeți toate zidurile bisericilor catolice și caselor de rugăciuni. Distrugeți livezile și copacii din curtea caselor, sa nu rămână nici o urma ca cineva a locuit acolo (…) Tineti in minte ca dacă rămâne ceva care este polonez, atunci polonezii vor avea pretenție asupra pământului nostru.”: directiva ONU din 1944
“Satele au fost incendiate. Preoții catolici au fost tăiați sau crucificați. Bisericile au fost arse cu toți credincioșii. Fermele izolate au fost atacate de benzi înarmate cu furci și cuțite de bucătarie. Gâturi au fost tăiate. Femei însărcinate au fost baionetate. Copii au fost tăiați in jumătate. (…) Agresorii nu puteau determina viitorul provinciei. Dar cel puțin ei puteau determina sa fie un viitor fără polonezi.“: Norman Davies, No simple victory
In cazul casatoriilor mixte, instructiunile ONU erau sa se ucidă soțul/soția poloneza și toți copiii lor. Dacă sotul sau soția ucrainianca se opunea, sa fie omorât/omorâtă.
“Ținând cont de succesul forțelor sovietice, este necesar sa fie accelerata lichidarea polonezilor, ei trebuiesc eliminați total, satele lor arse (…): ordin dat pe data de 25 februarie 1944, de către Roman Shukhevych, comandant UPA
De cealaltă parte, datorită colaborării ucrainienilor cu sovieticii și apoi cu nemții, AK (Armia Krajowa, armata de rezistența poloneza din timpul ocupației Germaniei Naziste și a Uniunii Sovietice) din Liov recomanda intr-un memoriu din 1942 deportarea a 1,000,000 – 1,500,000 de ucrainieni din Galitia și Volhynia.
Filmul se inspira din cartea Nienawisc, de Stanislaw Stokowski şi din marturiile supravietuitorilor masacrelor. Datorita dificultatii de a obtine investitori, regizorul a fost nevoit sa stabilească o fundatie și sa recurgă la crowdfunding pentru a putea termina post producția.
Regizorul nu pictează realitatea in alb și negru, nu mitizeaza, nu demitizeaza. Nu toți polonezii sunt buni și toți ucrainienii răi. Arată polonezi buni și rai și ucrainieni buni și rai. Polonezi care ucid ucrainieni ca represalii si ucrainieni care salvează polonezi. Eroina principala este salvata de la moarte de soldati germani. Un preot ucrainian incita la omor, altul predica iubirea aproapelui. Cumnatul ucrainian al eroinei decide sa isi omoare fratele care ii cerea sa isi omoare sotia, pentru ca apoi sa fie omorit, impreuna cu sotia sa poloneza si copiii lor, de catre polonezi.
Este marea reușită a filmului, care începe cu o scena foarte lunga de nunta și sfârșește cu descrierea naturalista a torturilor și omorurilor.
Wojciech Smarzokowski
Un ofițeri din AK (Armia Krajowa, armata de rezistența poloneza din timpul ocupației Germaniei Naziste și a Uniunii Sovietice), sosit neînarmat, precum înțelegerii, la o tratative cu reprezentanții AUI, este legat de 4 cai și rupți in bucăți. Este ceea ce i s-a intimplat in realitate ofiterului AK Zygmund Rumel.
Smarzowski a refuzat un premiu de 100,000 zloți acordat de directorul televiziunii poloneze, Jacek Kurski, declarând ca “Sunt un regizor și nu vreau sa fiu regizat”. Nu vroia ca filmul sa fie folosit in politica.
“Acest film nu va separa oamenii. Dimpotrivă, cred ca este un film care va uni polonezii și ucrainienii și întreaga lume, în lupta contra ideologiei fasciste“, declara presei Smarzowski.
Numai ca filmul nu a fost primit bine in Ucraina. Naționaliștii ucrainieni considerau Volhynia și Galitia drept teritorii ucrainiene, naționaliștii extremiști urmarind crearea un stat național pur etnic, pentru realizarea căruia violenta era justificata. Pentru ei Polonia era un stat colonizator. Politica poloneza interbelica de colonizare cu polonezi a acestor teritorii, de polonizare și catolicizare, de distrugere a bisericilor ortodoxe, a fost folosită de extremiștii ucrainieni drept justificare pentru masacrele comise, care nu erau un scop in sine, ci un mijloc pentru o Ucraina fără polonezi.
Filmul urma sa fie proiectat la ambasada Poloniei din Kiev, cu participarea președintelui, vicepreședintelui Ucrainei și a câtorva deputați, însă după ce presa ucrainiană a atacat filmul fără sa îl vadă, la recomandarea ministrului de externe ucrainian proiecția a fost anulată, motivul invocat fiind “menținerea ordinei publice”.
Pe 22 iulie 2016 SEIM-ul polonez a declarat oficial uciderea a 76,000 – 106,000 de polonezi drept genocid și a stabilit data de 11 iulie drept Ziua Naționala de Comemorare a genocidului. Ca răspuns, in iulie 2016, deputați ucrainieni au introdus un proiect de lege cerand RADEI sa declare ca Polonia a comis genocid împotriva ucrainienilor, începând cu războiul ucrainian-polonez din 1918-1919, pina in 1951.
Reacția Ucainei la acest film este un semn de imaturitate politica, in momentul când Polonia a fost și rămâne principalul aliat, de la care primește ajutor politic și militar in conflictul cu Rusia. Politicienii ucrainieni repeta greșeala făcută strămoșii lor după 1919, de a lupta pe doua fronturi.
Ajutorul Poloniei nu este, bineînțeles, dezinteresat. Ce țara vrea sa aibă granița cu Rusia?! Polonezilor le ajunge Kaliningradul. Ucrainienilor insa, dupa ce au pierdut Crimea, nu le ajunge confruntarea armata pe un singur front, permit unui film sa duca la raceala relatiilor cu pricipalul lor aliat.
[1] http://www.imdb.com/name/nm0355219/
